Junior Ranger Camp 2018

Activitate organizată în cadrul proiectului Junior Ranger TV, proiect realizat de Fundaţia de Ecologie şi Turism “Potaissa” şi Administraţia Natura 2000 Trascău. Proiectul este finanţat de Fundaţia pentru Parteneriat şi MOL România, în cadrul componentei Arii protejate a programului Spaţii Verzi.

Junior Ranger “Potaissa” este un program educativ adresat tinerilor din Turda şi împrejurimi. Prin organizarea de activităţi pentru cunoaşterea şi protecţia naturii şi prin realizarea de poteci tematice, se urmăreşte diversificarea activităţilor educative şi de recreere la nivel local. Imaginile și filmările realizate, vor fi incluse în videoclipurile de promovare a activităților educative în natură și a potecilor tematice din împrejurimile Turzii.


Juniori Vara 2018

În perioada IUNIE–SEPTEMBRIE 2018, vor fi organizate mai multe activităţi educative pe potecile tematice din împrejurimile Turzii (drumeţii, concursuri, activităţi de observare şi ateliere educative). Activităţile sunt adresate în principal tinerilor din Turda şi din comunele de pe Valea Arieşului, dar şi copiilor şi turiştilor aflaţi în vacanţă în comunele situate în vecinatatea sitului Natura 2000 Trascău.

Mai multe informatii: Juniori Vara 2018


Junior Ranger TV este un proiect de informare și promovare a activităților educative și recreative, desfășurate în natură. Vor fi realizate și promovate diferite materiale pentru cunoașterea si protecția naturii și a importanței rezervațiilor naturale pentru dezvoltarea responsabilă a comunităților locale.

Mai multe informatii: Junior Ranger TV


Informaţii suplimentare:
Junior Ranger POTAISSA (program coordonat de Fundaţia de Ecologie şi Turism “Potaissa”)
Tel. 0744.678674, e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., web: www.juniorranger.ro, Facebook